scrisoare catre el,
am ajuns si in acest moment. l-am evitat cat de mult am putut. poate ti-am protejat imaginea, poate mi-am dorit sa nu fii cel din fapte. m-am regasit in aceasta seara in ipostaza de a accepta faptul ca tu nu ai o parere buna cand vine vorba de performanta mea profesionala. din ceea ce mi-ai dovedit de-a lungul anilor, nu cred ca ai incredere in mine ca om. daca m-ai intreba daca este intemeiata aceasta parere sau ce as face daca as fi in locul tau, as fi obligata sa-ti raspund cu "nu stiu". este usor de cealalta parte a barierei. este usor sa-ti spun ca doare imaginea asta pe care mi-am dat-o, prin ochii tai. as fi vrut sa fii mandru de mine, asa ca un parinte, dar nu esti parintele meu. esti doar seful meu. se pare ca nu te intereseaza sa fiu motivata, multumita, incurajata sau altele. nu contest ca poate ti-am dat motive. nu pot sa-mi imaginez un angajat plin de el, cu dorinte de recunoastere si afirmare. toate mocnind usor, manifestandu-se printr-un comportament pasiv-agresiv si deseori imprevizibil. nu cred ca m-am gandit vreodata ce inseamna sa lucrezi cu mine. sunt inclinata sa cred ca ma comport ca si cum le stiu pe toate si tu esti prost, desi in capul meu sunt modesta. nu e ca si cum mi-ai fi spus vreodata ce nu-ti place la mine. problemele cu atitudinea nu se pun. nu e ca si cum as fi fost vreodata curioasa sa aflu cu adevarat ce te supara. am preferat sa o iau personal, pentru ca e mai usor. nu mi-a trecut prin cap ca poate nu am o atitudine profi, precum mi-am imaginat (o sa subliniez "imaginat"). sunt o rebela, ce naiba, standardele corporatiste nu sunt de mine. sau sunt?
as vrea sa-ti marturisesc ca nu te consider seful meu. eu accept pe cineva sef, doar daca e mai capabil decat mine. pe tine nu te consider astfel. nu-ti respect autoritatea. esti ce esti printr-o conjunctura nefavorabila mie. eu ma asteptam sa fii maret, sa ma inchin tie din cand in cand, sa simt cum se cutremura pamantul cand pasesti. se pare ca esti un muritor de rand, c-o familie, cu probleme. nici nu ma intereseaza problemele tale. serios. m-astept insa sa plangi in pumni cand ti le zic pe ale mele, pentru ca eu sunt extraordinara si am nevoie sa te-nclini in fata mea. cum suna asta... fuck ... i have issues. ce-o fi in capul meu?
sunt suparata pe tine ca n-ai incredere in mine. de ce ai avea? am contestat mai toate deciziile pe care le-ai luat. de ce? din placere, din obisnuinta, din cauza educatiei... oare cum as avea eu incredere intr-un astfel de om? eu ma vad integra si corecta, ca o icoana. ma minunez cand descopar ca ceilalti isi permit sa aiba alta parere. nici nu stiam ca am o parere asa de buna despre mine. m-am camuflat frumos... saraca de mine, ce neindreptatita sunt.
nu zic ca esti un sef bun sau aproape bun, dar asta n-are de face cu tine, ci mai degraba cu asteptarea mea legata de cum ar trebui sa fie un sef. nu ma-ntelege gresit, imaginea asta e a naibii de logica si coerenta.un sef TREBUIE sa-si respecte angajatul si sa-l incurajeze. cum par cuvintele astea asa derizorii cand le astern pe monitor. nici nu-ti imaginezi.
nu esti seful perfect si nici eu nu sunt angajata perfecta. nu vad cum ar putea sa functioneze aceasta uniune, pentru ca amandoi lucram cu un "wanna be". tu ai vrea ca eu sa fiu cumva, eu as vrea ca tu sa fii cumva. surpriza... nici unul nu e cum vrea celalalt. suntem asa cum suntem.
ma durea sufletul in seara asta (asta daca el poate sa provoace asta). am plans in seara asta, pentru ca m-ai neindreptatit. am plans de fiecare data cand mi s-a intamplat asta, pentru ca n-am inteles niciodata de ce nu pot fi crezuta doar afirmand ca asa e. nici eu nu ii cred, nici eu nu ma cred. uite ca, uitandu-ma la tine, ma vad pe mine. eu cea sceptica. eu cea care nu suporta sceptismul tau. nici eu nu cred ca esti in stare de lucruri marete. consider ca esti prostut si fricos.
acum cand ma gandesc mai bine as vrea sa gasesti loc in inima ta sa ma ierti, pentru imaginea pe care ti-am dat-o. as vrea sa ma ierti pentru ca n-am avut incredere in tine de atatea ori sa-ti impartasesc unele lucruri. as vrea sa ma ierti ca te-am facut mic si te-am aruncat intr-un colt, cu eticheta irelevant. nu te-am ascultat cu adevarat vreodata. am considerat ca-mi spui prostii continuu. nu cred ca ti-am dat o sansa cu adevarat si imi pare rau pentru asta.
acum vreau sa fug de tine, caut altceva. nu imi esti suficient.
poate reusesc sa ma iert eu inainte pentru toate astea. esti si tu un om. cine sunt eu, sa zic ca esti mai putin important decat mine?
cu drag,
eu, cea care a invatat niste lucruri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu