Mă-ntreabă ce fac
părinții mei. Nu știu ce e cu bătrânii ăștia, parca au aceleași întrebări. Ar
putea sa dea drumul la aerul condiționat. Are mai mulți bani decât mine. Ii răspund
ca sunt bine si ca mă așteaptă acasă, in curând. Ii zic ca vreau sa plec si își
joaca ultima moneda, ca de obicei. Mi-a pregătit un desert. Știe ce îmi
place... Rezist si reușesc sa evadez. Nu știu cat o s-o mai pot duce astfel. Am
nevoie sa găsesc o soluție. Am nevoie de una ca de aer sau de ea. De ce exista
mereu o ea? Cobor scările grăbit, ca sa nu mai aibă șansa sa mă-ntoarcă. La
etajul unu au scos o oglinda ușor crăpata. Rămân pironit in fata ei. In ce hal
am ajuns. M-am si murdărit. Vreau ca imaginea mea distorsionata sa iasă si
sa-mi dea o palma. Sunt un idiot.
Pierd autobuzul.
Futu-i. Deja e o zi proasta. Am cinci stații de mers pe jos, daca mă hotărăsc
sa nu îl aștept pe următorul. Este prea cald. Zilele astea caniculare mă scot
din minți. O iau încet pe trotuarul mult prea puțin populat. Unde naiba sunt
oamenii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu