text 29/01/2015

scrisoare catre el,

am ajuns si in acest moment. l-am evitat cat de mult am putut. poate ti-am protejat imaginea, poate mi-am dorit sa nu fii cel din fapte. m-am regasit in aceasta seara in ipostaza de a accepta faptul ca tu nu ai o parere buna cand vine vorba de performanta mea profesionala. din ceea ce mi-ai dovedit de-a lungul anilor, nu cred ca ai incredere in mine ca om. daca m-ai intreba daca este intemeiata aceasta parere sau ce as face daca as fi in locul tau, as fi obligata sa-ti raspund cu "nu stiu". este usor de cealalta parte a barierei. este usor sa-ti spun ca doare imaginea asta pe care mi-am dat-o, prin ochii tai. as fi vrut sa fii mandru de mine, asa ca un parinte, dar nu esti parintele meu. esti doar seful meu. se pare ca nu te intereseaza sa fiu motivata, multumita, incurajata sau altele. nu contest ca poate ti-am dat motive. nu pot sa-mi imaginez un angajat plin de el, cu dorinte de recunoastere si afirmare. toate mocnind usor, manifestandu-se printr-un comportament pasiv-agresiv si deseori imprevizibil. nu cred ca m-am gandit vreodata ce inseamna sa lucrezi cu mine. sunt inclinata sa cred ca ma comport ca si cum le stiu pe toate si tu esti prost, desi in capul meu sunt modesta. nu e ca si cum mi-ai fi spus vreodata ce nu-ti place la mine. problemele cu atitudinea nu se pun. nu e ca si cum as fi fost vreodata curioasa sa aflu cu adevarat ce te supara. am preferat sa o iau personal, pentru ca e mai usor. nu mi-a trecut prin cap ca poate nu am o atitudine profi, precum mi-am imaginat (o sa subliniez "imaginat"). sunt o rebela, ce naiba, standardele corporatiste nu sunt de mine. sau sunt?
as vrea sa-ti marturisesc ca nu te consider seful meu. eu accept pe cineva sef, doar daca e mai capabil decat mine. pe tine nu te consider astfel. nu-ti respect autoritatea. esti ce esti printr-o conjunctura nefavorabila mie. eu ma asteptam sa fii maret, sa ma inchin tie din cand in cand, sa simt cum se cutremura pamantul cand pasesti. se pare ca esti un muritor de rand, c-o familie, cu probleme. nici nu ma intereseaza problemele tale. serios. m-astept insa sa plangi in pumni cand ti le zic pe ale mele, pentru ca eu sunt extraordinara si am nevoie sa te-nclini in fata mea. cum suna asta... fuck ... i have issues. ce-o fi in capul meu?
sunt suparata pe tine ca n-ai incredere in mine. de ce ai avea? am contestat mai toate deciziile pe care le-ai luat. de ce? din placere, din obisnuinta, din cauza educatiei... oare cum as avea eu incredere intr-un astfel de om? eu ma vad integra si corecta, ca o icoana. ma minunez cand descopar ca ceilalti isi permit sa aiba alta parere. nici nu stiam ca am o parere asa de buna despre mine. m-am camuflat frumos... saraca de mine, ce neindreptatita sunt.
nu zic ca esti un sef bun sau aproape bun, dar asta n-are de face cu tine, ci mai degraba cu asteptarea mea legata de cum ar trebui sa fie un sef. nu ma-ntelege gresit, imaginea asta e a naibii de logica si coerenta.un sef TREBUIE sa-si respecte angajatul si sa-l incurajeze. cum par cuvintele astea asa derizorii cand le astern pe monitor. nici nu-ti imaginezi.
nu esti seful perfect si nici eu nu sunt angajata perfecta. nu vad cum ar putea sa functioneze aceasta uniune, pentru ca amandoi lucram cu un "wanna be". tu ai vrea ca eu sa fiu cumva, eu as vrea ca tu sa fii cumva. surpriza... nici unul nu e cum vrea celalalt. suntem asa cum suntem.
ma durea sufletul in seara asta (asta daca el poate sa provoace asta). am plans in seara asta, pentru ca m-ai neindreptatit. am plans de fiecare data cand mi s-a intamplat asta, pentru ca n-am inteles niciodata de ce nu pot fi crezuta doar afirmand ca asa e. nici eu nu ii cred, nici eu nu ma cred. uite ca, uitandu-ma la tine, ma vad pe mine. eu cea sceptica. eu cea care nu suporta sceptismul tau. nici eu nu cred ca esti in stare de lucruri marete. consider ca esti prostut si fricos.
acum cand ma gandesc mai bine as vrea sa gasesti loc in inima ta sa ma ierti, pentru imaginea pe care ti-am dat-o. as vrea sa ma ierti pentru ca n-am avut incredere in tine de atatea ori sa-ti impartasesc unele lucruri. as vrea sa ma ierti ca te-am facut mic si te-am aruncat intr-un colt, cu eticheta irelevant. nu te-am ascultat cu adevarat vreodata. am considerat ca-mi spui prostii continuu. nu cred ca ti-am dat o sansa cu adevarat si imi pare rau pentru asta.
acum vreau sa fug de tine, caut altceva. nu imi esti suficient.
poate reusesc sa ma iert eu inainte pentru toate astea. esti si tu un om. cine sunt eu, sa zic ca esti mai putin important decat mine?

cu drag,
eu, cea care a invatat niste lucruri...

text 29/01/2015

m-am intrebat daca a scrie despre mine este ... cum sa zic ... ma gandesc la narcisism, dar nu cred ca e bine ales. ma mai plang in scrierile mele, dar nici asta nu e motivul. scriu pentru ca imi place si scriu despre mine pentru ca sunt preocuparea mea favorita. ma spionez intens: de ce fac aia, de ce zic aia, de ce vreau aia, etc... vesnicul "de ce". poate o sa mi-l tatuez undeva pe a mea piele; sa-l pastrez atat cat dureaza vesnicia in care ma aflu (in acest moment). ceea ce fac eu ma ajuta sa ma structurez, pentru ca fac un efort pentru a verbaliza si a concretiza tumultul de idei, ce-mi trec in fiecare minut prin cap. in secret visez sa ajung celebra, dar doar in secret. in viata de zi cu zi ma fatetez cu "modestie". hi hi hi. ce modesta mi's. am auzit de la cineva ca, acu' vre o suta si ceva de ani, romanii in loc de cratima, foloseau ghilimeaua aia simpatica. imi place mai mult ' decat -. apai daca nici eu nu scriu despre mine, atunci cine. sansele sa devin celebra si sa mi se scrie biografia, cat sunt in viata sau dupa moarte, is mici, spre foarte mici, tinzand grozav spre infime. asa ca ... sa purcedem in ale scrierilor...

text 26/01/2015

My daily writing... I wanna scream and shout and let it all out.
Ce sa las afara? Anxietatea... Vesnica mea anxietate. Ii transmit cu drag ca m-am plictisit de ea; sa ma bantuie. Si da imi e frica ca nu fac suficient cu viata mea. Si da fac multe in acest moment si mi se pare insuficient. Si da vreau sa-mi bag picioarele in invatatul la ... si sa ma comport ca un copil care nu vrea, pentru ca asa vrea. Si da, acest comportament nu ma ajuta. Si da, am dat bani pentru aceasta scoala. Si da, este ceea ce-mi doresc. Si da, nu stiu daca mi-am asumat acest sacrificiu. Si da, as vrea sa fiu extraordinara si sa termin prima cu lauri si altele. Si da ... Am nevoie de timp ca sa mai cresc. Am nevoie sa ma iubesc in aceste momente si sa ma iau in brate virtual si sa-mi zic ca nu sunt un om mai putin bun, daca nu reusesc sa trec miercuri examenul. Este o viata, viata mea ...

text 25/01/2015

Mintea a fost structurata pentru a gasi raspunsuri la toate intrebarile, care-ti bruiaza linistea. Nu este in regula sa las ceva "neraspuns". Este inimaginabil. S-ar produce o catastrofa. Cand intrebarile se aduna si raspunsurile intarzie sa apara, se formeaza o agitatie. Fuck those fucking questions, that are stopping me from doing my fucking things. Nu am birou de relatii cu intrebarile si nici sala de asteptare. Unele sunt mai linistite, altele se apuca sa faca crize si isterii gratuite. Those fucking questions. De unde pizda mamei lor apar (din mine, normal), dar serios acum? Cine pizda mamei lor le-a invitat la mine, la mansarda? Cine le-a permis sa se perinde si sa-mi faca mizerie. Nu exista democratie acolo sus. Nu le este permis sa apara doar pentru ca asa vor ele. Cel mai enervant e ca nu vor sa si plece pana nu le servesti. Iar eu nu am chef sa le acord timp, sa le bat pe umar si sa le acord supliciu unui raspuns. N-am chef si uite c-am spus-o. M-am plictisit de aceasta activitate. Vreau pauza. Vreau concediu.

text 24/01/2015

There was something in her eyes. That's what he said, before he walked away for good.
Ma invart in jurul cuvantului normal si a expresiei fucked-up. Suntem fucked-up, atunci cand nu funtionam normal. O rotita sare si-ncepem sa ne comportam haotic. Imi placea sa zic despre mine, acum vreo doi ani, ca sunt labila psihic. Apoi am trecut la expresia sunt instabila emotional. Parca gasisem cheia succesului, asa sunau vorbele astea din gura mea. Sunt instabila emotional si ma bucur in fiecare zi de asta. Va invit si pe dumneavoastra sa-ncercati. Este o experienta unica, catharsica (sper c-am scris bine termenul). Ce ai patit? Sunt instabila emotional. Nu sunt pregatita pentru o relatie, pentru ca sunt instabila emotional. Gasisem scuza perfecta. Era si adevarata, de altfel. De unde era sa stiu ca si altii sunt in aceeasi galeata cu mine. Nu era o galeata exclusivita, pentru VIP-ita din mine. Simteam ca exista o greutate in ceea ce spuneam (pentru mine), dar suna atat de ... derizoriu. Am adunat cateva priviri pline de compasiune, niste incurajari, o paleta intreaga de indiferenta (in variate nuante) si si ... A mai fost ceva. Nu prea gasesc cuvintele de a o defini. Ceva ce suna mai degraba a ... "Da, stiu cum e! Inceteaza cu scuza asta!" Cine m-a ajutat? N-am nici cea mai vaga idee. Poate a incercat careva, dar eram prea prinsa in starea asta "misto", pentru a vedea mana intinsa.
Ce am facut? Pai am continuat sa vaslesc inainte; inapoi nu m-astepta nimic promitator. M-am plimbat si-n sus si-n jos, ca-n basme. Am inteles cu adevarat situatia in care ma aflam, am invatat si m-am cules de pe drum. Da, m-am cules si m-am lipit. M-am peticit cum am putut, pentru a deveni una din nou. Una la care tin mai mult decat la inceputul drumului. Una pe care imi doresc sa o pretuiesc pana la sfarsit. Una...

text 23/01/2015

The things we do for money!
Oamenii functioneaza pe baza de motivatie. Asta este bateria lor inepuizabila. Chiar daca isi schimba obiectul adoratiei, dorinta ramane aceeasi. Motivatia exista de cand lumea si pamantul. Si animalele sunt motivate sa ... se hraneasca, sa se inmulteasca, sa-si construiasca sau sa-si gaseasca un adapost, etc. Nu sunt motivatii extraordinare. Se regasesc sub denumirea nevoi de baza (nu este corect ce am afirmat, dar o s-o las asa). Parca termenul scade din grandoare, valoarea motivatiei. Nevoia nu e acelasi lucru cu motivatia. Motivatia apare cand vrei sa-ti satisfaci nevoia. Surprinzator e ca toate organismele au aceste nevoi. Ele asigura perpetuarea speciei. Oamenii le-au dus la un alt nivel, le-au zeificat. Apoi s-au apucat sa scrie carti si workshop-uri motivationale. Ne dresam motivatia, o incurajam, o cautam, o adoram, ooo... Noi luam tot, cu aviditate si-l ducem la rangul de arta. Grandomani.
Frumos. Poetic...

text 28/01/2015

tocmai am omorat un gandac, deoarece se plimba pe masuta. n-am considerat ca acel gandac, mai bine zis un gandacel, ar putea locui in acelasi spatiu cu mine. asa s-a dus teoria mea ca toate fiintele trebuie respectate. poate era incarnarea cuiva cunoscut si eu i-am curmat viata. as face-o din nou, pentru ca nu-mi plac gandacii, mai ales cei de bucatarie. detest sa-i vad cum misuna peste tot. nu mai pot manca alimentele pe care au umblat. am nevoie sa spal obiectele de bucatarie peste care ei au trecut, inainte de a le folosi. tot ziceam ca am ceva cu oamenii ipocriti. sunt si eu unul din ei. hai sa zic ca sunt unul mai mic. nu am tarana in crestetul capului si nici nu-mi dau palme. nu o sa-mi bat cuie in palme pentru ca nu respect toate fiintele vii. uneori ma intreb cat de mult ma respect pe mine. pana urma ce pizda masii e respectul asta? sunt atat de sensibila uneori ca pana si o privire ma poate rani. ce cacat. serios. asta inseamna ca aia care se uita in ziua de dinainte de menstruatie sunt niste fiinte abjecte, ca nu ma respecta? na, ca am facut si respectul relativ. ma gandeam ieri ca uneori orice mi s-ar intampla ma nemultumeste. mi se pare insuficient. ce este atunci suficient pentru mine. predic unele lucruri de parca as fi un mare intelept si nu sunt in stare sa ma bucur cand ma suna o prietena si ma intreaba de sanatate. vreau mereu mai mult, mai mult, tot mai mult. dar pana cand? pana cand o sa tot cer si o sa ma scald in aceasta oboseala? pana cand? m-am saturat sa-mi transform micile placeri ale vietii in obligatii. nu insemn nimic!!!! o sa fiu mancare de viermi la un moment dat si tin cu dintii la niste cacaturi. vreau performanta in toate. ce-o sa fac cu ele? o sa-mi desenez medalii la spitalul de nebuni in ritmul asta. predic sa te bucuri de moment si eu ... eu caut defecte, pentru ca asa am fost obisnuita si asa m-am obisnuit. asta inseamna sa traiesti o viata printre pesimisti. ce cacat. am nevoie de bucuria mea de a trai cu mine insami. m-am baltacit iarasi in cazanul dorintei de performanta si recunoastere. am revenit in sistemul trage... mai mult ... hai ca poti... trage mai bine. mi-am dat rolul de vita, fara sansa de a ma bucura. si cum o mai cer celorlalti... mai mult ... poti mai mult, poti mai bine. nu mai vreau. spun stop si gata. vreau sa ma bucur de viata mea la 30 de ani. o sa-mi trimit fricile in vacanta, pe alta planeta si le pun nava pe autodistrugere.
nu sunt fecioara maria. nu sunt o sfanta. ai inteles? am inteles! perfect! sunt pacatoasa aia nebuna de care ma indragostesc continuu. eu. eu sunt de toate: si ipocrita, si furioasa, si agresiva, si incoerenta, si vesela fara motiv, si grozav de iubitoare, si copilaroasa, si mamoasa, si ... multe altele. sunt si buna si ne-buna. si-n afara de mine, nimeni n-o sa stie ce om extraordinar sunt. dar eu o sa stiu ca toti suntem extraordinari si ca voi omori gandaci si tantari in continuare. nu-mi plac.

text 27/01/2015

My daily writing continues... I can feel it in my bones.
Nu stiu cine a pus in caietul de sarcini, al omului, obiectivul acceptare. L-a aruncat acolo, impreuna cu niste instructiuni clare. Eu sunt fan al beneficiilor. Ceea ce promite aceasta acceptare este magnific... O sa pastrez secretul pret de cateva minute, pana voi reusi sa formulez in cuvinte. Desi... Nu prea vreau sa fac asta. Nu vreau sa stiu ca pentru mine acceptarea inseamna liniste. Nu vreau sa scriu ca pentru mine a accepta ceva, inseamna sa am energie pentru alt ceva. N-am scris altceva, pentru ca iarasi n-am vrut. Imi permit sa nu vreau, daca vreau. Asa cum imi permit sa fiu incoerenta. Cui o sa-i pese in afara de mine? Serios! Cui naiba ii pasa cum suna o propozitie, pe care o pot citi doar eu? Lui Dumnezeu? Nu m-a batut pe umar pana acum, sa-mi zica: "Fetito, vezi ca scrii prostii!" Numai cacanarul de critic interior face din astea. E un cacanar care nu si-a castigat rolul de a ma bruia in activitatile mele. E un muist, care s-a autoproclamat vorbitor universal. Plimba ursul, domnule, si lasa-ma cu treburile mele. Sunt un om capabil de lucruri marete. N-am nevoie de tine sa-mi strici zen-ul cu "Tu nu poti, desi ai fi avut timp!" sau cu "N-o sa reusesti!". Serios? Cine a murit si te-a facut patron? Cine e ma-ta, mai tampitule. Te flegmez acum intre ochi si te bag in spital, daca ma mai futi mult la icre. Ai inteles? Zi-mi! Ai inteles? Futu-te-n gura sa te fut, de-mputit. Te-apuci tu si vorbesti asa... neintrebat. Se vede ca suferi. Ma-ta, de prost. Zi-mi acum... Cum te simti cand esti tu ala bruiat? Hai! Zi-mi. Daca nu esti de ajutor, te-as ruga sa te apuci de crosetat. Lasa-ma. Chiar n-am nevoie de tine. Esti ca un lant. M-ai infasurat toata si m-am saturat de tine sa-mi zici tot timpul ca nu-s buna. Si daca e asa, cu ce te afecteaza pe tine? Serios! Cu ce pizda ma-tii te doare pe tine ca nu o sa ajung urmatorul Monet sau Einstein (imi place de ei). O sa mori de ciuda ca m-am nascut si o sa mor om, fara statui si oscare? Zi-mi, te rog! Asa ca s-o lamurim pentru totdeauna. Care e scopul si durata vizitei tale? Imi populezi de prea mult timp spatiul.

text 21/01/2015

Mă-ntreabă ce fac părinții mei. Nu știu ce e cu bătrânii ăștia, parca au aceleași întrebări. Ar putea sa dea drumul la aerul condiționat. Are mai mulți bani decât mine. Ii răspund ca sunt bine si ca mă așteaptă acasă, in curând. Ii zic ca vreau sa plec si își joaca ultima moneda, ca de obicei. Mi-a pregătit un desert. Știe ce îmi place... Rezist si reușesc sa evadez. Nu știu cat o s-o mai pot duce astfel. Am nevoie sa găsesc o soluție. Am nevoie de una ca de aer sau de ea. De ce exista mereu o ea? Cobor scările grăbit, ca sa nu mai aibă șansa sa mă-ntoarcă. La etajul unu au scos o oglinda ușor crăpata. Rămân pironit in fata ei. In ce hal am ajuns. M-am si murdărit. Vreau ca imaginea mea distorsionata sa iasă si sa-mi dea o palma. Sunt un idiot.

Pierd autobuzul. Futu-i. Deja e o zi proasta. Am cinci stații de mers pe jos, daca mă hotărăsc sa nu îl aștept pe următorul. Este prea cald. Zilele astea caniculare mă scot din minți. O iau încet pe trotuarul mult prea puțin populat. Unde naiba sunt oamenii? 

text 22/01/2015

Gandesc mai repede decat scriu si multe se vor pierde. 
Am observat ca sunt la moda scrisorile virtuale. Imi e dor de vremea scrisorilor trimise prin posta. Acea vreme... Ma cuprinde o tristete de fiecare data cand imi aduc aminte de ea. Eram in generala si ma simteam foarte singura. Aveam nevoie sa vorbesc cu cineva si nu aveam cu cine. Nu am gasit acest sprijin in familia mea. Nu m-au facut sa ma simt ca as putea sa fiu deschisa cu ei. Cred ca atunci a luat nastere cel putin una din mastile mele. 

Stiam ca e la moda sa corespondezi cu cineva, dar eu nu aveam cu cine. Eu si cei patru pereti, eu si teama mea de a fi eu insami. Atatia ani au trecut, cu mine in acea situatie. Nici acum nu stiu cine sunt cand imi vad familia. Nu ma regasesc uneori langa ei. Ma simt straina si ii simt straini. 
Revenind la scrisoare... Am gasit niste adrese de corespondenta intr-o revista pentru adolescenti. In revistele acelea vanam articolele despre baieti si sarut; lucruri despre care n-am avut vreodata curajul sa intreb pe cineva. Imi era rusine. Am ales o adresa si am scris o scrisoare. Nu stiu cui. Nu am primit nici un raspuns vreodata. Nu stiu cat de ciudat a gasit persoana respectiva gestul meu. 

Si am ramas in continuare cu cei patru pereti si cu familia, din care nu simteam ca fac parte.